Să slăbeşti e cel mai uşor

Că doar te poţi apuca în fiecare zi.

Să slăbeşti e simplu, complicăciunea naibii începe după ce ai terminat de slăbit, eşti mulţumit cu sinele şi cântarul şi începi să crezi lucruri. Cum ar fi că niciodată n-o să te mai îngraşi la loc, pentru că asta nu se întâmplă peste noapte şi pentru că tocmai ce ţi-ai resuscitat bunul simţ. De parcă el săracu’ n-ar avea voie la nici o pauză de ţigară. Sau de cafea, ca să nu îl ia somnul.

Curele de slăbire şi dietele miraculoase nu vor fi niciodată promovate de mine. Pentru că dau dependenţă şi rezultate proaste, pe termen lung. Pentru că sunt chinuitoare şi ajung să-ţi controleze viaţa ca un dictator ales democratic. Pentru că nu sunt hrănitoare. Pentru că le-am încercat pe toate. Şi nu mai pot să văd orezul nici în poze, ciorbe nu mai mănânc din principiu, iar brânza de vaci aş interzice-o prin lege. Pentru că m-au închis într-un cerc vicios mai demult, din care cu greu am ieşit. Pentru că am chinuit-o pe mama. Şi am ratat câteva petreceri.

Înţeleg însă nevoia unui punct de pornire. Şi nu e vorba de jurăminte ca e “ultima oară”, că astea-s poveşti. De fapt, nici nu mă mai gândesc aşa. Pentru că e un film al cărui final am impresia că eu l-am scris. La un moment dat, ”Ultima oară” ajunsese ca un serial cu difuzare bilunară şi prea puţin suspans. E vorba că eşti într-un moment de luciditate detaşată de poftele care nu te lasă să intri în perechea aia faină de blugi. E lucru rar să fii obiectiv cu tine însuţi şi trebuie acţionat, ca să scoţi profit. E vorba că trebuie să faci ceva. Înţeleg chestia asta.

Să slăbeşti încontinuu e imposibil şi ireal, dar se practică. Eu personal, dacă aş avea în minus acum toate kilogramele pe care le-am slăbit, adunate, n-ar mai rămâne grame nici de urechi. De aceea, mi-am dat seama că e nevoie de un punct de plecare, ca de un reper care să te trezească şi să te ambiţioneze, dar cu condiţia ca punctul cronologic de final să lipsească.

Fără deadline la slăbit, fiindcă doar atunci porneşti o călătorie cu trupul tău şi nu o cursă contra lui şi a cronometrului. Fiindcă e necesar să fiţi în aceeaşi echipă în lupta asta. Nu o să fie uşor. E vorba de veşnicul conflict între raţiune şi pasiune. Vor fi momente când se vor întâmpla scindări în interiorul tău, de asta e important să ai o apărare bună în echipa raţiunii. Că pasiunea e pe moment şi satisfacţia trece mai repede decât ţi se topeşte îngheţata, iar raţiunea rămâne acolo ca să te tragă de urechi. Şi te faci verde de ruşine.

Leave a Reply