Fiecare mâncare cu farfuria ei, nu cu serialul ei

E o capcană. Cercetătorii ăştia deştepţi au constatat (bine, pentru asta puteau să mă întrebe şi pe mine, care nu-s nici vreo cercetătoare, nici vreo deşteaptă, doar o mâncăcioasă antrenată) deci au constatat, că doar primele 2,3 linguriţe din îngheţată le conştientizăm şi doar lor le simţim gustul. După care, totul se transformă într-un act mecanic de flexie/extensie. Masticaţie/deglutiţie. Şi de la capăt. Până vine publicitatea sau happy-end-ul sau fundul castronului de îngheţată. Cică şi pe primele le savurăm, pentru că ne dăm seama că se termină. Deci, doar începutul şi sfârşitul alimentului îl gustăm şi savurăm propriu-zis. În rest, cădem victimele propriilor noastre reflexe.

Şi un alt aspect cu TV-ul este de manipulare. Lazarev spune că atunci când mâncăm, se deschid anumite canale energetice, care sunt puternic influenţate de mediul în care se întâmplă chestia asta. Că tot nu ştiaţi de ce vă binedispun ştirile de la 7 dimineaţa. Care de obicei încep cu accidentele de peste noapte.

Actul de a mânca trebuie să fie un ritual. Şi respectat cu sfinţenie. Fără adjuvanţi, fără alte surse de divertisment. Că până acum, conştientizarea n-a făcut rău nimănui. Să ne educăm pruncii în sensul acesta. Prin exemplul personal.