De ochiul soacrei

Ştiţi, de multe ori mă gândesc că îmi îngrijesc mai bine vasul de WC decât corpul. Că pe ăla îl curăţ regulat sau uneori mai des decât regulat. Şi chestia asta se întâmplă cu conştiinciozitate maximă, cu mânuşi până în gât şi perii aspre. N-am multe soluţii de curăţare, că nu rezistă la mine. Ca ciocolata. Prost exemplu.
Dar am vreo 3 forme de periuţe, care să intre în cele mai ascunse muchii şi vreo doi bureţi pentru exterior. Sunt sigură că toată lumea are. Şi le foloseşte. Că dacă nu, e simplu: pute.

Acum, imaginaţi-vă ce elemente organice (câh!) avem noi în comun cu vasul de WC, sub formă tranzitorie, e drept, dar nu şi fără urme. Acum imaginaţi-vă un vas de WC necurăţat de o lună. De un an? De mai mulţi? piuuuh! Şi aplicaţi analogia.

Sunt convinsă că motivele pentru care Curăţenia e necesară sunt absolut evidente. Ele se cumpără de la fast-food sau de la alimentară, se pregătesc la microunde sau instant, sunt colorate şi strălucitoare şi nici nu au gust aşa de rău. Dar nu se opresc aici motivele. Căci respirăm de vreo 16-18 ori în fiecare minut

În paranteză: Am avut o pacientă de vreo 30 de ani, dichisită şi cochetă, parfumată, bine îmbrăcată. Dar să n-o cauţi în gură, că pe altundeva nici nu vreau să îmi imaginez! Şi copilul ei era nespălat pe dinţi de o săptămână. I-am spus că e o ruşine pentru o doamnă ca ea, aşa aranjată şi cu nişte dinţi aşa urâţi. Şi un prunc aşa de murdar. Apoi m-am gândit la mine. Eu mă spăl pe dinţi. Dar pentru o doamnă ca mine, e ruşine că doar atâta fac.

Leave a Reply