Când m-a luat pofta, m-am gândit la voi

Care voi nici nu prea ştiu ce-nseamnă, nici măcar dacă există, sau dacă doar vă nimeriţi prin zonă, citiţi ceva, îmi trimiteţi un mail şi nu vă mai întoarceţi nici să mă certaţi.

Dar aseară,
când m-a luat o poftă din aia cu mirosuri pe la nas şi frecăţei prin burtă, când filmul de la TV era atât de bun, încât cel mai bine ar fi mers cu nişte biscuiţi cu miere (apropo, mâncasem într-o lună tot borcanul cu miere, recent l-am aruncat, că nici să-l spăl nu mi-a venit, de parcă el ar fi avut vreo vină, sărăcuţul.) şi parcă şi în scaun aş fi şezut mai comod, cu coatele pe masă şi biscuitele în mână, cu mierea pe la gură şi pe bluză şi pe jos

m-am gândit la voi.

Înainte de a-l vrea dulce pe tabloul de mai sus, îl vreau dezgustător. Înjositor pentru o domnişoară ca mine, care arde  lumânări parfumate şi ascultă pian până adoarme. Îl vreau un tablou animalic, din care să mă inspir doar cum să nu mai fac aşa. Fiindcă nu asta e imaginea mea despre mine.

Ceea ce vreau să ştiţi e că simplul fapt că existăm, mai nou, în varianta asta a perelor pe calea siluetei ideale, îmi dă o putere extraordinară. Poate unii nu înţeleg ce e grozav în a fi mai puternic decât un instinct, că doar de aia ne dăm blonde raţionale. Nu întotdeauna e aşa uşor să laşi pasiunea de moment pradă raţiunii de cursă lungă. E una din cele mai greu de prins prăzi. Şi n-o s-o mai las să îmi scape!

Bloaga asta îmi e din ce în ce mai dragă, mai ales că îmi aşează nu doar gândurile, ci şi poftele la locul lor. Gândurile în ordine şi poftele în cui.