Am bicicleta mea, sunt pedalistă!

Cuvântul ăsta, “pedalistă” e mult mai sănătos decât sună.

Ideea acestui post e că vreau să mă laud. Iar dv să vi se facă aşa o ciudă, că ori daţi fuga la sală şi începeţi să daţi din mâini şi din picioare, ori la cea mai apropiată sursă de biciclete de cameră şi vă luaţi una.

Mulţi veţi spune, dar am deja vreo 3! Nu pun la îndoială veridicitatea acestui fapt, că mă uit la mine în ogradă şi încep să fac inventarul: aparat din primele apărute, de făcut abdomene. Când n-ai voinţă să-ţi vâri picioarele sub canapea şi să tragi de tine, îţi cumperi păcăleli. Exagerez acuma, că pe ăsta tata îl cumpărase, iar eu am fost singura care l-a folosit. Vreo lună, maxim.

Bun, să continuăm, chiar dacă nu asta e partea de laudă. La Sibiu, avem o întreagă cameră supramobilată cu foste aparate fitness, actuale cuiere. De la gantere la biciclete eliptice. Deosebit. Cică statisticile arată că un utilizator de bicicletă fitness nu o încalecă mai mult de 7 ori. Cică pe asta îşi bazează industria asta vânzările. Că vrei tot alta şi alta, dar tot degeaba ţi le cumperi.

Iar eu o am deja de o vreme. Îmi place de ea, că se poate plia şi transporta uşor, chiar şi de mine. Mi-am repoziţionat biroul în cameră ca să mă pot uita la calculator în timp ce dau din picioare. Iar acum că a venit primăvara, o voi scoate pe balcon. Ca am un copac tare frumos în faţă – adică nu o să văd blocuri, doar vecini – şi e păcat să nu-mi fac mişcarea în aer liber.

Efecte:

nu vă imaginaţi că am slăbit, dar despre faptul că doar sportul nu slăbeşte, după publicitate. Acum mă simt prea bine ca să ne certăm.

  • nu mi se mai umflă picioarele (statul în fund, la calculator se face mic şi se-nroşeşte, cam el e de vină)
  • fac duş cu apă călduţă, unde până acum era aşa fierbinte că mi se înroşea pielea de numa’. Deocamdată nu ar fi problemă aşa mare, dar cum nu ne îndreptăm spre tinereţe, obiceiurile astea, combinate cu creşterea fragilităţii capilare, duc la acele vase mici şi albastre de la suprafaţa pielii. Cam de babe.
  • cam atât :p

După îndelungi căutări, mi-am dat seama că de o sală nu o să mă ţin mai mult de 2 zile. Mi se pare o complicăciune, chiar dacă nu e, deja când mi se pare, e prea târziu. Aşa că am pus mâna de mi-am luat-o pe dânsa, bicicleta mea.

p.s. Într-un post viitor, o să scriu la ce să fiţi atenţi când vreţi să vă luaţi una.

Leave a Reply